Culori de Rembrand

Un copac, o creastă de cocoş

Cântă cu frunzele îndreptate

Spre Soare,

Cum se trezeşte pruncul

Spre sânul mamei

Şi omul matur spre

Fiul Omului.

Păunii sunt începători

În ale artei

Când apar zorii:

Infinite culori visate

De poeţi impresionişti

Dau buzna la fereastră

Şi se roagă de retina

Ochilor mei

Să se îmbogăţească.

Tu dormi,

Mă ocup eu de lacătul lumii,

Voi închide poftele în adânc,

Îmi voi opri piciorul de la gropi

Băltite şi cu cu miros stătut.

Azi e lumină pe creste.

Creasta munţilor,

Creasta cocoşilor,

Pene de păun,

Roşul curcanului sub gât.

Buzele tale ca o mură.