Aveam capul plin
de nu ştiu ce,
Dar eu credeam că
sunt idei,
Idealuri şi idiosicrazii
(nu iudeosincrazii, alo!)
Până mi-a spus
bunicul dinspre mamă –
Care avea patima
echilibrului -
Că ar fi vorba de
bazaconii
(Nu spun că l-am
crezut,
Dar tocmai atunci
Am căzut pe
gânduri).
Iartă-mă, Doamne,
Că nu mă
cunoşteam.
M-am luat la
bătaie cu vântul.
Tunetului i-am
poruncit să tacă,
Pe savanţi i-am
trimis la alfabetizare
(Parţial nu eram
departe de adevăr,
Că prea se lăudau
cu bombele lor
Cu şi fără
focoase,
Dar toate
balonate la creier),
Şi de câteva ori
L-am contrazis pe
Saul din Tars
(Că-i cam plăcea
şi lui dialectica,
Plictisit de
atâta împletitură de corturi
Şi de ascultat
ţiterele lui Neron
Care, cică, nu
avea timp să-l asculte.
Şi cum să aibă
timp nebunii
Când ei sunt
agitaţi din născare,
Având circuitele
inversate).
Iart-mă, Doamne,
că nu ştiam ce fac.
Domnule, nu mai
lungesc vorba
(Acum ştiu că o
vorbă în plus
Înseamnă o
înţelepciune în minus,
Lucru pe care l-a
constatat şi Iov),
Şi te rog
Cel mai mult să
mă ierţi
Pentru ce am
făcut
Ştiind că nu se
cade.
Nici a face
facere,
Nici a gândi
gândire
N-ar fi fost
cazul,
Dar, de!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu