Soare dulce, soare alb,
Ce-aş pleca din nou la vale
Să-l slăvesc pe cel Mihai,
Prinţul sfânt al limbii sale.
Şi-aş urca spre el pe munte
El în faţă, eu pe urme
El şoptind poeme albe
Eu păscând vechile turme.
Şi de-om auzi vreun clopot
Care cheamă la priveghi
M-aş uita prin golul uşii
Cum luceşte vorbe vechi.
Soare dulce de apus
Imn modest pentru cel dus,
Frate mare, frunte grea
Ca Luceafărul de sus.
N-o să pot să-l ţin de mână
Nici să merg în pas cu el,
Da-s convins că de m-ar vede
M-ar cerca: şezi cătinel.
Şi aş sta şi l-aş privi
Soare mare, luminat
Ştiu că şi-alţii sunt poeţi:
El a fost din alt aluat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu