Infinite acolade
Strâng peisaje neîncăpute
Pe pânze,
Rame ale eternităţii încearcă
Sensuri
Să descifreze tăcerea.
Peste deal
Se furişeează Soarele
Ca un la revdere al închipuirii.
Linişte.
Chiar se întâlneşte gândul cu marea,
Undeva s-a retras copilul să gândească
La numele ce i s-a dat
Odată cu naşterea.
Fost copil
Refuz melancolia,
Deşi nici tristeţea nu-şi va găsi
Loc
Între genele mele obosite.
Când mă vei striga
Voi răspunde
Ca în primele zile
Ale mângăierii:
Iatî-mă, Iată-mă!
Sunt acelaşi,
Nu lua în seamă
Trecerea timpului,
E în legătură directă
Cu spaţiul.
Dacă nu m-am depărtat
Cum de s-a adunat timpul.
Nu mai mă interesează
Filosofice interogaţii.
Lumina e răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu