Şopteşte ca zorii

Chiar acum sunt pe terasa

Pământului

Şi admir desenul munţilor

Minunându-mă de conturul

Inconfundabil

Al geniului.

Nu cu mâna a fost trasă linia

Zigurată,

Aşa cum nici dragostea nu este

Rodul faptei.

Cuvinte, cuvinte,

Variaţiuni pe aceeaşi temă

A iubirii de oameni.

Cuvinte care nu se topesc

În vorbe,

Aşa cum aurul nu curge şuvoaie,

Ci tâşneşte din flăcări

Ca lacrimile copilului

Despărţit

De caldul sân al mamei.

Azi zorile nu vin călare,

Nu se apropie cu herghelii de suliţi.

Aluneca blând ca invitaţia

Fecioarei îndrăgostite:

Nu ai vrea, domnule,

Să-mi arăţi drumul

Care duce în Rai?

Ba da, am zis, ba da,

Şi de atunci sunt mut

În faţa cuvântului.

Mai cere-mi o dată

Să-ţi cânt numele.

Poate îl ştiu, poate îl ştiu.