El poate e acolo
De la zidirea lumii,
Cum şi inima mea bate în ritmul
Pământului scos din ocean,
Iar cuvintele tale, iubito,
Vindecă bolilie cărnii.
Era o pată de soare pe munte,
Pată de lumini crescătoare,
Alb cu albastru,
Alb cu senin,
Galben de păpădie,
Zâmbet de îndrăgostit.
Muntele a văzut cel dintâi
Dimineaţa,
Câmpia l-a sărutat modest,
Eu culegeam rouă din iarbă
Şi sărutam mâinile
Creatorului.
Un comentariu:
..dimineata,timpul prielnic pt.noi inceputuri,daca noaptea ti-a fost sfetnic bun,....au trecut multe dimineti..si nu am avut curajul sa incep a comenta ,sau a suna, uite ca acum la aceasta ora tarzie, ca si in alte ocazii am zabovit in valea amintirilor...imi este greu sa urc pe deal ,sa ridic ochiii spre munti,
sa vad pe acest TITAN, al vremurilor noastre , PETRE ANGHEL..
Trimiteți un comentariu