Mi-e a plecare în
munți,
Să umblu pe
cărări,
Nu să mai iau în
piept înălțimea.
Ceața să mă facă
una cu cerul,
Aburul meu
Să se-mpreune
Cu aburul
eternității.
Aș merge fără
oprire
Prin iarba din câmpie,
Fericit că mă
ocolesc
Viezuri și
potârnichi
(Tata n-a mai
auzit cucul
În primăvara asta
Și era speriat că
i-a venit sfârșitul -
S-a linistit
puțin când a aflat
Că urechea lui
Ar putea fi de
vină).
Mi-e dor să mai
văd căprioara
Cu puiul alături –
El păscând,
Ea adulmecând
vântul
Ca să n-o prindă
dușmanul
Cu piciorul
nefixat în pământ.
Cel mai dor
Mie
Să privesc cerul
Oriunde
M-aș afla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu