O cer pe veci nadejdii mele paza.
Din soarele copilariei mele
Pe fruntea ta mai licareste-o raza.
În suflet simt cum negura se sfarma
Si se-mpleteste alba dimineata
Când ochiul tau în inima-mi coboara,
Topind încet cetatea ei de gheata.
Azi, ca un sfânt dintr-o icoana veche,
Blând îmi rasai cu fata ta blajina,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminti si limpezi,
Stralucitori de lacrimi si lumina.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Si amintirea-n tara ei ma poarta,
Cu pas încet, în carul ei de aur...
Ma vad în pragul zilelor mai bune...
O casa-n deal, cu strasine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs si-atâta sanatate.
În frunte, tu pareai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântâna,
Blând patrundea prin strasina de paie
Si lumina bucoavna ta batrâna.
A fost demult. - O raza care lupta
Zadarnic cu câmpiile de gheata.
Vezi, astazi valul altei vieti ma poarta
Si-ntelepciunea altei lumi ma-nvata.
Dar sufletul si-acum îsi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde si azi zâmbeste, împacata,
Curata cinste-a pletelor carunte.
Bucoavna ta, sub pragul de pe grinda,
Îsi hodineste-nvatatura moarta,
Dar glasul tau si azi, la zi de praznic,
Toata povara greului o poarta.
Pierdut ascult troparul tau din strana
Si tainica si sfânta-mi pare clipa,
Pare ca duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.
Caci simt plutind prin fumul de tamâie
Sfintenia cântarii preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Si-n ochii tai vad stralucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cararile pribege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu