Cum să
păşesc înainte, domnule,
Înapoi sau în lături
Fără să ridic mai înainte
Fruntea spre cer.
Mi-e tare
grumazul
Şi obosită
mintea,
Picioarele se
târâie
Ca mânul abia
născut
Şi scăpat din
placenta
Nesiguranţei,
Dar tot
îmi îndrept şalele.
Aşa,
Acum
totul e în regulă:
Văd
norii cum desenează
Hrana
săracului,
Cum caută să
adape flămândele vite,
Cum prigoria
caută
Hrana să-ţi laude
viaţa.
Cucul e tocmai
Unde l-am lăsat aseară:
Nici aproape
Ca să mă
plictisesc
Prin iluzia
cunoaşterii,
Nici departe
Încât să obosesc
Desluşindu-i
sensul.
Ies din multele
tentaţii
Înclinând fruntea
Spre pământul
Născut de tine
Pentru mine.
Osana,
Fiul lui David.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu