Imn de uimire

Ce adânci sunt planurile tale,

Stăpâne, şi ce mic

E adâncul oceanelor

Dacă s-ar măsura.

Dar cum să se măsoare

Firul de iarbă cu pădurea, mi-am zis,

Şi tot la tine

Am găsit răpunsul.

Din pământ se nasc împreună,

De la Soare primesc

Lumina

Şi tu încuviinţezi

Să se logodească

Şi să te cânte

În şoaptă.

Nu-ţi place gălăgoa, stăpâne.

Cei care ţi-au auzit paşii

Abia au simţit c-ai trecut.

Răcoarea verii eşti,

Căldura îngheţului,

Privirea mamei,

Mângâierea perechii iubite.

Ce înaltă e culmea

Pe care îţi ridici fiii,

Stăpâne.

Mintea mea abia o zăreşte

Când lăcrimează privirea

De dor.