Mi-am întrebat mâna
stângă
De ce nu e la fel
de meșteră
Ca sora ei geamănă,
Iar ea m-a zis că
doar astfel îmi dau seamă
Că este ceva mai
sfânt
Decât prinsul.
Și chiar așa:
Când am vrut
să văd ce apucase
Între degetele lui
de
Gospodar arător de
cuvinte
Olteanul care m-a
privit cândva
De la egal la egal
Și mi-a arătat un
loc liber alături
(Pe care n-am
îndrăznit să stau)
N-am văzut decât
vântul.
Maria Ta, Frate,
Bădie, Nenicule,
Ai vrut să urli de
dragul pipăitului
(L-am strigat,
cerând ajutor),
Iar el a râs pe sub
musteață
( Semăna leit cu bunicul meu,
Ca două picături de
apă
Agățate de frunza
eternității:
Lacrimă de zeiță
Care urma să fie
sacrificată
Pe altarul
minciunii)
Și punându-și
degetul la gura
Mi-a șoptit.
Ascultă vântul,
Descifrează primul
sunet,
Apoi totul va curge
Ca timpul,
Singurul stăpân al
increatului.
Poemul nescris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu