Lui Eugen
În aparenţă era o zi banală,
Zi de burghezi fără avere,
De moşieri fără teren,
De funcţionari care nu-şi mai blestemau şefii.
Era seară,
Fusese dimineaţă
(Cine mai ştie ce se întâmplă
Între planete
Când Dumnezeu întoarce
Marele ceasornic).
Pe atunci oraşele
Aduceau speranţă,
Seara venea însoţită
De senine visări,
Anul cel nou părea şi mai bun
(Eu eram pasăre,
Ea era ram,
Eu eram creangă,
Ea era mierlă,
Stejarii păreau eterni
Ca poruncile,
În orice apă se vedea
Universul).
Şi dintrodată s-a oprit timpul.
Nu mă întreba ce oră era.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu