Ştiu cum nu te loveşti
De pragul de sus
Şi rămâi cu fruntea întreagă.
Faci casa cu ferestre şi uşi înalte,
Ca să-ţi păstrezi coloana vertebrală,
Să vezi cerul şi curtea
Şi să-ţi aminteşti dimineaţa
Că eşti muritor.
Dacă ai casa de la părinţi
Şi respecţi tradiţia,
Observi cum dau proştii
De tavan ca ţapul de stejar
Şi tragi învăţăminte.
Ştiu cum se scapă de moarte.
Dormi numai când ţi-e somn,
Nu laşi fierea să ţi se verse în sânge,
Nu-ţi pasă de averea vecinului
Şi nu te uiţi după copila lui.
Dimineaţa spui dă-mi, Doamne,
Iar seara o închei cu
Mulţumesc, Doamne.
Când nu mai ai nici-un vis
Eşti mort de mult,
Iar tu nu ştii.
Cei de lângă tine nu-ţi spun că eşti mort –
Ei sunt morţi dinainte,
Dar nici lor nu le-a spus nimeni.
Şi oricum erau surzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu