Ţi-ai ales, Domnule,
Cel mai frumos loc din Lume,
Unde creşte iarba chiar şi-n mijlocul iernii,
Iar grâul moare sub zăpadă
Ca să învieze sub Soare.
Aici viţa de vie
Creşte în orice loc
Şi ramurile urcă până la nori,
Copiii sunt inteligenţi ca viezurii,
Frumoşi ca lacrima fericirii
Şi sănătoşi ca vulturii de munte,
În timp ce fetele răsucesc gâtul bărbaţilor
Fără să le-arunce o privire.
Sunt vrăjitoare
Fără să vorbească cu morţii,
Dar vindecă orice
Fără atingere.
Te-am supărat, domnule, fireşte,
Că via ta a făcut numai struguri
Sălbatici.
Mai priveşte o dată
Din înălţimea bunătăţii tale
Şi repară gardul
Prin care pătrund vitele
Blestemate
Să roadă rădăcini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu