Ultimul zbor pe o frunză

Nu era primăvară,

Cum m-aş fi aşteptat,

Nu ieşeau aburi din pământ

Şi nici aşteptările adolescenţei

Nu clocoteau

Într-o minte prea mare

Şi o ţeastă mai spartă decât

Enigmaticul Yorick.

Iubita pe care o aşteptam

Era un fel de fir de secară,

Înaltă şi cu părul vâlvoi,

Lanul de grâu urma să se împartă

În două,

Vântul s-o poarte pe loitre de car

Cu armăsari albi înhămaţi

La dorinţe.

Exact când s-o ating,

Tocmai când mă zărise

Şi mă chema la ea

Cu un zâmbet cât ecuatorul

A sunat ceasul deşteptător.

Eram ud ca Fiul Ploii

Gonit de nevasta neîndemânatecului moşneag.

Trebuia să cobor din pat,

Zorii băteau la geam,

Suliţele luminii îmi loveau ploapele.

Era vie.

Doar tu, iubire mai eşti,

Atât de şerpuitoare

Cum e poteca

Ducătoare la râu.

Dă-mi să beau,

Altfel păsările vor cădea

De pe crengi.