Meditaţie la mal

Alunecau agale valurile

Micului râu de câmpie,

Cam ca ochii unei vădane coapte,

Cu pauze lungi între păcat

Şi virtute.

Copilul din mine încă viu

Se întreba ce rost va avea lumea

După ce o voi înţelege

Şi cum va putea să existe

Fără privirea mea de cristal.

Mă consolam răsfoind Heraclit,

Care-mi scrisese pe gene

Că totul va curge

Chiar şi când nu e mişcare.

Timpul se rostogolea

Ca un neinventat

Perpetum mobile.

Şi ai apărut tu,

Cum numai reginele pot coborî stelele.

S-a luminat încăperea Pământului

Şi te-am închipuit muşcând mărul adamic.

Nu curge totul.

Nimic nu curge.

Când mă simt prins de mână,

Timpul încremeneşte

Ca punctul din finalul

Unui poem de iubire.