Pagini

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Paradoxul aşteptării


Cartea nu e închisă
Când sunt coperţile strânse,
Lacătele sunt neputincioase
În faţa luminii,
Cum nici gândul care te-ar duce la femeia iubită
Nu poate avea culori violente.

Nu este nevoie de multe cuvinte
Ca să spui timpului
Să păşească mai calm.

Bunicul meu scăpa cu-n oftat,
Iar celălalt
Cu o întrebare,
Dar amândoi încercau să spargă
Coaja grea a nucii
Încuiată în deznădejde.

Închid cartea, se lasă seara,
Deschid cartea şi inima bate
Ca un ceasornic cuplat
La taina nesfârşitelor lumi.

Mi-e bine aici,
Dar te aştep să vii,

Domn al Domnului meu.

Niciun comentariu: