Am prins azi-noapte
Tristeţea de gât
Şi-am luat-o la întrebări
Nefiindu-mi limpede
De ce mi se aşează pe umăr.
Nici nu a deschis bine
Cutia Pandorei
Şi a început să se bâlbâie,
Înşirând
Câte pe lume,
În stele,
Pe stradă,
În casă,
Sub preş.
Mi-a zis
Şi că am dat-o greş
(Îi trebuia o rimă
Ca să-mi cerşească stimă).
Eram gata-gata
Să mă las impresionat,
Dar mi-a alunecat privirea pe fereastră
Şi am săpat adând în amintiri.
Cerul de deasupra e tot albastru,
Pământul de câmpie musteşte sub zăpadă,
Muntele de piatră e neclintit,
Iubita croşeteză idealuri,
Iar eu caut ritmul
Pentru prima simfonie –
Debutul meu în arta statorniciei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu