Ultima dată, când
ai plâns,
Era zăpada până la glezne,
Iarba tăcea ca
moartea în vie
Iar căldura
fugise din lemne.
Nu ştiu dacă te
supărasem eu
Sau poate din
trecut se trezise năpasta,
Ochii erau trişti
ca norii pe creastă,
Ca un pictor care
şi-a ascuns pasta
Cu care trebuia
să tragă trei linii
Şi să arate cât e
de trist,
Dar pensula
aluneca fără vlagă
Şi nu găsea
culori pentru Crist.
Eram neputincios
ca rimă tăiată
În luptă cu o
cloşcă cu pui,
Ca atunci când ştii
că somnu-i coşmar
Dar de mult nu ai
cui să spui.
Aş fi uitat de
mult că ai plâns
Şi nu aş fi trist
de-ndată ce-s treaz
Dar nu mai ţin
minte: şi eu am murit
Sau doar te-am
sărutat pe obraz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu