Peisaje

Nu pot, iubito,

Să-ţi descriu câmpul,

Eu ţin minte doar freamătul

Din aripile corbilor lui Vicent Van Gogh,

Dar nu sunt sigur de nu erau

Îngeri decăzuţi.

Nu cred că şi-ar fi tăiat urechea

Dacă îl asculta cineva,

Iar de pictat s-a prins

Că să nu-şi taie beregata.

Eu am băzut într-o seară

O floarea-soarelui

Care nu a putut suporta

Asfinţitul

Şi a început să-şi dea drumul la lacrimi.

Tu m-ai întrebat ce am,

Eu, fiindcă te iubeam,

Te-am minţit

Că tocmai îmi intrase o gâză

În ochi.

Apoi s-a lăsat seara

Care nu poste fi prinsă în peisaj.