De-ar fi fost şi
Shakespeare în ceată
(Dar cum să se
piardă geniul în nisip
Şi cum să nu
lumineze ochii lui
Ca un gând în
puterile nopţii)
Ar fi auzit
zgomotul
Şi ar fi numit
inexistentul.
Astfel mă mir
Pentru ce am sperat
Să plece duşmanii,
De ce s-a vărsat
sânge
De înnotau caii ca
în nămoale,
Dacă acasă nu ne
aştepta nimeni
Cu prosopul întins.
Un prizonier
S-a întors după un
deceniu
Şi şi-a văzut prin
geam
Nevasta fericită,
Iar el a uitat cum
îl cheamă
Şi nici de s-a
născut
N-a mai aflat
vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu