Ninsese cu flori,
Ca la o nuntă din
basme
Când piticii se
cred uriaşi,
Iar mirii sunt
beţi de speranţă.
Câmpul se
roptunjise ca un sân
Al unei enorme
zeiţe.
Eram vânător
iscusit pe vremea aceea,
Ţintisem căcâiul
lui Ahil
Şi n-am vrut
să-mi rămână legat
Numele
De uciderea unui
vitez
Şi n-am lăsat
arcul să rupă văzduhul.
Nu-mi era foame,
Nu-mi era sete,
Gerul de mult nu
mai se lua la trântă cu mine
Şi am început să
număr
Din două în două
Căprioarele
vieţii.
Erai prima din
şir,
Înţeleaptă ca o
poruncă divină.
Mi-a fost teamă
de moarte
Şi nu te-am atins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu