Seara sacră

Iese la lumină

Sufletul Pământului,

L-am văzut cum se unduia

Peste iarba eroică din anii trecuţi.

Plângeau norii

Cu lacrimi demne,

Perpendiculare spre mercurul adâncului.

Strămoşii care se uitau la noi

Înainte de-a ne fi născut

Mamele.

Am privit în jur:

Nici ţipenie de om,

Nici-o privire care să-mi pângărească

Amintirile.

Atunci am chemat numele

Înaltului

Şi n-a mai fost nevoie

Să mă plec pe genunchi.

Mâna lui mă ţinea aproape,

Eram drept ca trestia

Nebătută de vânt.