Sfârșit de psalm 119

Ca David, mânuitor de harpă,

O iau înaintea zorilor

Și cânt

(Nu din instrumente încordate, nici din cele cu suflu,

Nici din gură,

Că nu sunt meșter

Să mă întrec în triluri cu păsările tale),

Așez cuvintele unele lângă altele

Și las duhul tău

Să le plimbe peste țărâna neputinței

Și zic:

Mare ești, și bun ești și fără de margini

E înțelepciunea lucrului tău.

Îți știu din pruncie învățătura:

Mama mi-a legat-o în fașă,

Tata mi-a desenat-o pe tejgheaua de fag,

Bunicii o răsădeau zilnic pe câmp,

Iar tu o scriai pe orice are răsuflare

Și chiar și pe înnegritele pietre,

Pe nisip când voiai,

Și pe urma păsării în zare.

Dar dacă nu pui degetul pe inima mea

Și nu apeși cu blândețe,

Totul se șterge

Ca urma valului pe nisip

(Ca poemul meu de acum

Dacă nu aș apăsa Save as).