Pagini

luni, 12 decembrie 2011

Tabla de materii pentru fericire


Am o bănuială de ce sunt fericit,
Am mai multe și încerc să le leg.

Una ar fi că mă odihnesc noaptea
Și intru în ciclul după care Domnul a zis
Că noapte a fost și dimineață a fost
Și a fost bine
Că se împlinise o zi.

Nu sunt ca păsările de noapte,
Sunt mai presus de ele
Că îmi cunosc tatăl
Care îngenunche noapte de noapte
La marginea patului
Și cere binecuvântări cerești
Și pentru mine,
Întâiul născut.

Cu mama e și mai simplu;
A închis ochii cu gândul la mine
Și doar așa a putut să se înalțe la cer,
Unde stă la taifas cu nora ei
(Cafea din fumul de jertfă,
Ceai de rouă,
Scântei de aștri,
Smirnă regească,
Mărgăritare de înger –
Nu am habar ce toarnă în căni,
Dar voi afla oarecând).

Niciun comentariu: