Mă gândeam să-ți spun noapte bună
Să adormi precum pruncul
Să te simți ca un miez de alună
Care n-a simțit încă adâncul.
Să-ți fie umbra cât plopul de mare,
Necazul să fugă ca vântul
Să călărești calul șezând în picioare
Tărâmul de zmei dulmecându-l.
Voiam să visezi o iarnă cu păsări
Care vin și-ți mănâncă din mână,
Apoi te-învață să zbori sau să sări
Nu în jos, ci spre raza de lună.
Iubitul să-l alegi dintr-o sută sau mie,
Să fie deștept ca bobul de grâu
Care cunoaște căldura din glie
Și să-l cerci de știe ce-i frâu.
Dar mi-am zis, după-o țâră gândire,
Ce rost ar avea asemeni urare
Care pare mai mult vorbărire
Sau o ciorbă lipsită de sare.
Așa că te-aștept chiar acum după colț,
Încins ca poteca în luni de cuptor
Voi spune doar ofuri fără urmă de clonț
Și toate topite-n ciripit de prigor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu