Ascultare (Abia acum pricep, tată)

Abia acum pricep, tată,

Că mi-ai cerut

Să nu calc pe alături

Nu ca să merg pe un drum jalonat

De tine,

Ci ca să nu-mi rup piciorul

(Se putea şi mai rău:

ambele picioare, gâtul şi să-mi pierd

Mintea - întristarea de Duh).

O vreme

(Recunosc, nu prea lungă),

Am închis ochii în faţa frumosului,

Am răbdat de foame,

Biciuind stomacul,

(În coşul zecimii

Am pus uneori unsprezece la sută

Şi treisprezece,

(cred că o dată am pus chiar douăzeci

Şi ceva).

Mai procedez uneori aşa,

Dar m-ai ajutat să pricep

Că nu jertfe de mâncare cere

Singurul stăpân al celor

Văzute şi nevăzute,

Ci de milă,

De iubire.

Că altfel, de mult,

De s-ar fi putut,

S-ar fi mântuit călugării.

Pe sine ei.