(Poetei Eugenia Miulescu, in memoriam)
Sfânta cuvioasă nu e sfântă
Că de-ar fi fost,
Zicea și făcea.
Dar nu: i-a plăcut să învețe.
La școală s-ar fi dus mai des
Dar n-o lăsau să întineze
Aerul îmbâcsit de crime roșii.
A învățat să frământe pâine,
Să folosească bandajul,
Să înfășoare copii
Și să vindece răni
Prin cuvinte melodioase.
Se mirau oamenii
Că pășește ca o căprioară
Și nu calcă prin gropi
Deși e împinsă chiar de tractoriști
Cu experiență stahanovistă
(Ăsta era un bețiv rus care trecea cu tractorul
Peste casele oamenilor cu rădăcini).
Chiar și eu m-am mirat
Cum de nu o atinge noroiul
Și am descoperit cu greu
Secretul
Ascuns între arterele inimii:
Era bine născută
Și altoită pe o viță bine crescută.
Pe mine m-a învățat
Să nu mai merg cu fruntea plecată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu