Ai venit numai
Cînd ai vrut
Chiar dacă disperat
Te-am strigat cînd mă spînzura
Singurătatea.
El în spatele meu
Ascuns
Cere sînge, sânge
Şi inima izbeşte marginile
De lut
Ale Fiului.
Pămîntul se varsă
Sau negura îl poate cuprinde ?
Dacă trupul meu
E prea mic
Ca să cobori în el,
Pămîntul
Cum poate să fie Mijlocul lumilor ?
Dacă vii numai
Cînd vrei
Şi n-ai nevoie
De glasul meu şi-al poveştii
Pentru ce mă cauţi
Cînd poposeşti ?
(1971, volumul Duhul Pământului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu