Pot să-ți văd fața, Creola,
Și când e luna ascunsă,
Te-am desenat cândva pe nisip
Că nu era încă pajiștea tunsă.
Ai ceva de ou în obraz
Roșeața pe care-o dă paștele,
Uneori spun cuvinte ușure,
Tu le păstrează și cândva naște-le.
Fruntea îți este discret brăzdată
Iar glasul curge ca un pașnic susur,
Nu te-ntrista că tac uneori
Mi-e teamă de sensuri ca la Siosiur.
Am putea să facem un legământ
Când gem, tu să auzi depărtarea
Și când nu pot să mai cânt,
Să știi că se-ntunecă zarea.
Alt prag ar fi să nu văd lumina
Sau să nu aud cântec de cuc
Nu te-întrista, nu seacă izvorul,
Are rezerve de poet zăbăuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu