Pre Nichita, Post Nichita

Nichita s-a născut când trebuia

(Când a murit nu intră în discuție

Fiindcă doar orbii și surzii cred că nu mai e).

Spre deosebire de alți copii,

Nichita n-a vorbit niciodată,

Iar când deschidea gura

O luau norii la vale,

Înfloreau pomii,

Păsările se îmbătau,

Iar oamenii fugeau de la slujbe.

Nichita avea patru picioare,

Dar nu se folosea de niciunul,

Grumazul lui privea spre steaua poeziei

Și doar uneori

Lăsa noaptea

Să-și intre în drepturi.

După ce a plecat trenul din Ipotești,

Garnitura a mai oprit o dată

Să urce și Arghezi,

Iar după ce s-a agățat și ploieșteanul

De ușa vagonului,

Poezia a deraiat,

Că după ei trei

Nu prea mai avea

Cine să arunce cărbuni

În cazanul limbii române.