Alungarea disperării sau psalmul 77

Când mi se pare

Că nu mai mă auzi, domnule,

Îmi ridic mâna la tâmplă și mă cert:

Scurtă memorie ai, fiule,

Uiți de la mână până la gură,

Te porți ca un orb,

Ești incapabil să privești în sus

Și să vezi darurile pe care le-ai primit.

Nici în jos nu mai vezi

Pământul care nu s-a deschis

Să te schimbe-n uitare.

Nu știi niciun stăpân mai bun,

Mai mare,

Mai prietenos,

Nu ai vreo relație mai sus,

Pe cineva care să-ți spună să stai liniștit

Că rezolvă.

Cel de care ascultă apele mărilor,

Cel care dă la o parte munții stâncoși,

Cel care din nimic naște lumi

E adevăratul tău tată.

Mergi liniștit la culcare, suflete,

Mergi liniștit pe cărare,

Când te trezești, fiule,
Totul e la liman.