Gata,
Degeaba se teme lumea
Și apar profeți mincinoși
La ferestre
Să anunțe dezastre.
Tu ești născut și lumina sporește.
Se prăbușesc în nămoale
Păsările cerului
Cu două, patru, sau de două ori patru aripe,
Se zguduie brăcinarii pământului.
Tu ești născut și lumina sporește.
Vin vești că pornesc răzbele
Din patru colțuri de lume,
Din adânc vor ieși balauri,
Iar de sus se vor năpusti ulii.
Tu ești născut și sporește lumina.
Doftorii lumii măsoară firul
De păr al neființei
Și demonstrează că moartea
Mănâncă verdeață.
Tu ești născut și lumina sporește.
Astă seară voi veni pe la tine
Să-ți amintesc ultima poveste,
Singura adevărată dintre
Întâmplările lumii
Care nu se cuprinde în culegerea
Nu a fost să fie.
Tu ești născut și lumina sporește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu