Domnul pune o zăbală
Între fălcile popoarelor
Și le arată
Înălțimea munților.
Dacă nu și-ar fi trimis
Șuvoiul de ape
Să sape văi în granit,
Roma ar fi rămas în veci
Îngrădită la bălțile lui Danubius.
Prima dată a îndrăznit să coboare din cer
Afemeiatul de Hercules
(Dădea o raită printre femeile din deltă
Și mai năștea un popor).
Podul severinului
E un pas spre cetatea
De deasupra peșterii lui Zamol.
Pe al doilea,
Romanii n-au mai știut unde să-l așeze
(Că le slăiseră puterile)
Și s-au întors acasă.
Se tot lăudau
Că au două Dacii fericite,
Dar nu stăpâniseră niciuna.
Și cum violul nu le era permis,
S-au hârjonit cu femeile locului.
Eu ședeam pe prispă
Și băteam laptele
Să iasă untul,
Când a venit mama cu un om fără barbă
Și cu un copil în brațe
Să-mi zică:
Uite a venit și badea ăsta
Al nostru
Pe la noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu