Pornind de la premisa că Dumnezeu are planuri care pot rămâne necunoscute pentru noi, Qohelet-ul e de părere că nu ar trebui să ne angoasăm prea mult că nu putem modifica cele hotărâte, ba chiar nici nu ar trebui modificat ceva, întrucât totul este desăvârşit, am spune împlinit, nu mai este nimic de adăugat sau de scos. Este cazul să ne amintim că însuşi Domnul Iisus Hristos, când şi-a terminat obiectivele pe Pământ şi şi-a împlinit planul, a adăugat “s-a sfârşit!" Interesantă este şi observaţia lui Whybray, care ne atrage atenţia că vocabula să trăiască bine - tAfl;w> - are aici un sens moral.[1]
Acesta este motivul pentru care Qohelet-ul trasează limitele a ceea ce trebuie să însemne „plăcut” (v.16) atât pentru cei drepţi cât şi pentru cei răi. Qohelet-ul nu este de acord că „totul e bun”. Mai degrabă el recomandă odihna şi plăcerea de a trăi (v.12-13) şi încrederea că Dumnezeu, care a pus deoparte un timp pentru fiecare lucru, a hotărât şi un timp pentru judecarea celor drepţi şi a celor răi (v.17).
Înţeleptul ne spune că, pe de o parte, el crede în adâncul inimii lui că Dumnezeu va judeca atât pe cei buni cât şi pe cei răi. Dar, pe de altă parte, pe baza tradiţiei, el susţine că atitudinea omului este răsplătită sau pedepsită în timpul vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu