Prea Alesule prieten Teofil,
Mulți își scriu memoriile
Și ies în târguri
Sau la încrucișări de drumuri
(Și n-aș zice că rău fac)
Să-și depene isprăvile,
Să spună ce știu,
Ce-au aflat
Sau ce cred că va fi.
Nu ți-aș scrie
De nu m-ai fi întrebat ce fac.
Dimineața privesc o salcie plângătoare
Și-mi închipui că e aplecată de poveri
Pe care ar fi trebui să le duc.
Deasupra ei, e cerul senin
Făcut mie dar de Întemeietorul gravitațiilor,
Iar jos e pământul
Care încălzindu-se de la sfântul soare
Mă scutește de alunecarea-n neant.
Și sufletul meu tresaltă
De bucurie
Ca puii din cuib
Care aud cum se apropie
Bătaia sfântă a aripei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu