Ştiu de la un
prozator,
Care era jumate
suprarealist
Şi jumate
criminal
(Ucidea muşte
strângându-le
În chingile
rimei).
Prima dată
trebuie să fugi de acasă,
Să scoţi din
plămâni aerul cu praf
Fiindcă doar
boabele de grâu sunt hrănitoare,
Paiele se aşează
sub animale,
Iar grajdul nu
produce scântei.
A doua oară
gospodăreşti bine ce ai în traistă,
Nu te apuci să
ronţăi toate boabele
În primul volum,
Păstrezi şi
pentru semănatul din toamnă
Şi pentru
dezgheţ.
A treia oară te
arunci cu capul înainte
În prima lacrimă
a femeii
Ce ţi se
dăruieşte,
Deşi nici ea nu
practică înotul.
Când te joci cu
pisicile
Şi le laşi să
atingă claviatura pianului,
E încă bine, dar
când
Scrii poeme
pe unu ianuarie,
Eşti plecat cu pluta
Muntele Carpului.
Ar mai fi o şansă
După autopsie,
Când s-ar
descoperi poezia.
Ah, zicem ca
Poetul,
Şi ne miruim
Că organele nu-s
fărâmate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu