Ninge ca un râu de câmpie,
Ninge oblic,
Calm, cum mă
certa bunicul matern.
Îl chema Lazar
Şi se credea fiul
celui înviat din morţi
Sau al celui
ajuns
În sânul lui
Avraam.
Dar pe
vremea aceea eu iubeam
O fată care nu mă
ştia după nume,
Doar treceam unul
pe lângă celălalt
Şi se oprea
timpul în loc,
Iar eu făceam
cunoştinţă
Cu legile absurde
ale transpiraţiei.
Ninge cu Soare
Şi mă gândesc la
tine
Fără să ştie
Dacă albul
zăpezii
Sau lumina îmi
udă
Viaţa.
Lăcrimez
Şi mie bine.
Nu plânge,
Tocmai îţi mângâi
numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu