Perete alb

Inăuntru va fi alb imaculat

Ca să se asorteze

Cu sinceritatea privirii,

Apoi vei călca pe covor oltenesc

În care spicele se resfiră spre infinit.

Te vei aşeza

Ca o pasere adevărată

Pe cea mai firavă dintre etajeră:

Umărul meu emoţionat

Ca o trestie.

În rest, verde,

Chiar dacă nu există cai verzi,

Dar nebunii adevăraţi

Din neamul meu

Toţi au visat în culori.

Te voi asculta în tăcere,
Ştiu că sirenele cântă.