Voi aştepta singur
Şi sigur
Ca o piatră de hotar
Peste care nu au trecut certuri
Şi împărăţii vremelnice.
Nu-mi va fi teamă de ploaie.
Deasupra voi avea umbrelă
Din lacrimile îndrăgostiţilor
Salvaţi de la uitare
De propriul oftat.
Nici frig nu va fi,
Respiraţia ta e ca luna lui mai,
Nu îngheaţă, nici nu arde privirea,
Seamănă cu mustrarea mamei
Rămasă văduvă după un război
Fără învingători.
Ai să vii când nimeni
Nu va mai crede posibilă
Întoarcerea mortului
De la groapă.
O, Sara, degeaba râzi sub năframă,
La câmpie cresc stejari uriaşi
Dintr-o singură ghindă
Fecundată de zâmbetul
Iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu