Dormisem ca un
prunc
Deși se auzeau
sirene trecând
Și pendula bătea
ritmic
Pierderile la bursa
timpului,
La nopțile cu nesaț.
A uitare.
Aș fi vrut să mă
trezesc
Dar îmi plăcea și
alunecarea pe ape,
Corabia care mă
ducea
Spre Pontul Euxin.
Fericirea
neștiinței,
Fericirea
sfârșitului,
Pierderea fricii,
Întâlnirea cu Zeul
Luminii.
Eram treaz,
Era vis?
Întrebările nu au
rost
Când apare
judecătorul
Cu barosul
dreptății în mână
Și planetele
țâșnesc în dezordine
Ca moleculele
șampaniei.
Și Domnul meu m-a
întrebat
Cu voce clară ca
adâncul din apele nepoluate
Ale originii.
Ai doua răspunsuri,
a zis,
Cu da și cu nu.
N-am avut curajul
Să răspund.
Învață-mă să spun
da,
Învățătorule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu