Măslini în floare

Am învăţat anevoie

Că mormântul e gol, chiar când e plin

Ca paharul pe care-l bea beţivul,

Sau ca un poem din care lipseşte spiritul

Brodat pe marginea unui catarg.

O femeie tristă este ca un păcat,

Plânge în sine Maria Magdalena

Şi nu ştie cui se adresează

Cerând să vadă

Unde e cel care nu poate fi decât pretutindeni.

Dar chiar aşa, călătorulule,

De ce să plângi

Dacă nu ai aflat pe cine cauţi.

Iată, urcă pe munte,

Poţi atinge floarea de colţ,

Şi poţi deveni alpinist

În marea cetate a închipuirilor.

Unge-ţi rănile,

Măslinii sunt în floare.