Întristarea nu vine cu sania
Şi nu ajunge la mine odată cu
seara,
Nefiind carte poştală
Sau ştire de presă
Ca să-mi intre în viaţă
Fără consimţământ.
Tu însăţi, iubito,
A trebuit să aştepţi
Până mi-am şters lentila
Aburită.
Nu era ceaţă,
Nu plouase de când eram tânăr,
Pe Bacovia nu-l citesem de la exaemenul
De intrare în senectute
Şi, totuşi, lemnele de brad
scoteau fum.
Te aştept pe drumul nebătătorit
Care nu duce nicăieri,
Iar trestiile plângătoare
Se prind fără rădăcină.
Ca o iubire absurdă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu