Ieşirea din senectute

Mă surprind

Din ce în ce mai des

Ţinând palma la gură

De teamă să nu vorbesc cu morţii.

Se aleargă cu viteză prea mare

Spre nicăieri,

Iar cerul nu mai spune nimic

Privirilor.

Mă întreb

Cine pe cine e supărat,

Dar pădurile care asigurau ecoul

Sunt de mult rumeguş.

Sunt semne de bătrâneţe

Aceste nelinişti

Ca şi teama că lumea curge

Spre deltă

Cu tendinţa de-a deveni

Fiecare muritor un fir de nisip.

Până nu devine toată apa

O baltă,

Plimbă-ţi palmele, iubito, în roua dimineţii

Şi atinge-mi buzele

Cu degetale tale fine

Ca tuburile unui nai măiastru.

Sau ca fluierul lui Pan.