Mână albă şi curată,

Netedă precum petală

Unui crin din valea largă.

Doar cu-n semn de cui în mijloc.

Şi-am tăcut: Te luptai Tu

Și cu fiara

Și cu noaptea

Și cu spaima mea din oase.

Cum vor ei, bunule frate,

Să mă sperii

De-un morman de carne grasă

Cum e porcul uns cu ură,

Îmbrăcat în za de fier.

Iată am aici o piatră

Cât un ochi fără culoare

Presărat ca un mozaic

Cu lumina dintre nori

( ai Tu ce-ai cu cei ce poartă

Numele

Unei pietre neîpetrite)

Voi lovi cu ea în locul

Ce-i zic proştii c-ar fi cap.

Eu ţintesc,

Tu mână piatra,

Ca să ştie

Orbii, surzii,

Filistenii şi evreii,

Unguri, saşi, români, olteni (restul este viitură!)

Ce răsplată are Unsul

Ce se crede-n semnul Tău.

PETRE ANGHEL