Pagini

miercuri, 23 noiembrie 2011

Eterul eternităţii


Nu m-am săturat de soare, iubito,
Eu cel trăit chiar la ecuator
(Puţin mai încoace,
Dar ce sunt distanţele
Când zboară cocorii
Şi chiar fără ei
Pot telegrafia dorul).

Nu m-am săturat de lumină,
Încep dimineaţa
Pipăind dealul albastru
(Băştinaşii l-ar numi Nisiposul,
Evreii i-ar zice Sinai,
Oltenii l-ar striga Ţurţăloi,
Doar eu i-am dat numele tău:
Altarul Păgân
Cu jertfe de miel, nu de oi).

Nu ţi-am uitat încă privirea,
Dar nu mă întreba de culori
(Ca orice pictor adevărat
Sunt daltonist
Şi-mi amintesc doar ce-mi place
Şi ce vreau uneori).


Etern copil,
Nu m-am săturat de scrânciob,
De leagănul dintre hai şi opreşte,
De mătasea porumbului
Fără plete bălai,
De mersul pe creste.

Desfac tricoul, cămaşa
Privesc ca un şarpe
(Fascinat de pradă
Ca Vaca Sfântă ce fătul îşi linge)
Punctul sensibil, de nimeni ştiut
Din care lumina
În veci nu se stinge.

2 comentarii:

Nicolette Orghidan spunea...

Autoportret sensibil cu trimitere directă acolo unde sălășuiesc toate: INIMA. De-acolo vin și-acolo se retrag și copilăria, și dorul, și dragostea și recunoștința și amintirea și durerea...Da , toate le păstrăm acolo, în cel mai valoros seif. Mulțumesc d-nule Petre Anghel pentru această bijuterie spirituală.

Petre Anghel spunea...

Sincere multumiri!