Dreptul la renaştere

Adâncu-ncins și-a întors

Spre noapte ochii,

Pământul și-a ieșit din firi

Lăsând urgiei pradă

Ființa.

Coloanele și-au călcat rostul

Și casa nu mai este casă,

Cetăți 'nălțate în lungi anotimpuri

S-au prăbușit sub malurile goale.

Ne-om liniști și ne-om găsi, desigur,

Și mintea, iată, iar gândește clar,

Ne-om văieta, dar vom mișca și brațul

Noi am mai fost loviți și ne-am sculat.

Ni-e mult prea drag ogorul negru,

Ni-s mult prea sfinți copiii strânși la piept

Le-om face cruci și vom zidi orașe

Și iarăși vom zâmbi. E-un drept al lor.

(5 martie 1977, după cutremurul de pământ din Vrancea, cu multe victime în București)