Constantin Brâncoveanu

În războaie meşter n-a fost,

Şi-l bănuim că nici n-a încercat,

Peste alţii n-a trimis oaste,

Cu toate că s-ar fi priceput mai

Bine

Să gospodărească

Şi pământul fraţilor lui.

Îşi iubea mult tatăl

Şi-i ridicase un semn veşnic de aducere-aminte,

Îşi iubea unchiul

Şi l-a lăsat să cugete liniştit

Într-o enormă şi cinstită bibliotecă.

Avea ambiţii mari pentru el

Şi mai mari pentru ceilalţi:

Să zidească fiecare o casă

Nu mare, nu prea mare,

Dar veşnică.

Şi cerea tuturor ca acea casă

Să fie

Dacă nu mare, atunci frumoasă.

Şi la intrare să aibă o cruce.