Epistola Sfântului Andrei către daci

Dau ştire mai marilor voştri

Că Zamolxe zeul

E cel mai fericit dintre oameni –

El n-a murit, fiindcă

Nici născut nu fusese vreodată.

Duşmanii voştri, romani fără barbă,

O duc mai rău –

Au un zeu frumos care miroase

A chiparoase şi mort, dar ei n-au voie

Să spună decât ce văd, nu ce

Gândesc şi simţesc,

Căci în monezi cugetă

Şi în piei de animale dorm şi

Glumesc a iubire.

Am însă pentru voi

O veste,

Iubindu-vă eu nu pentru că

Frumoşi sunteţi,

Cinstiţi sunteţi

Sau de vreun neam oarecare nobil.

Eu vă iubesc fiindcă plină e dragostea mea

Şi oricărui numit pe nume se vrea

Eu îl chem.

Şi acum ascultă,

Viitor popor român: 
Precând mergeam eu, ca şi tine, besmetic

Zicând că voia Domnului fac,

Deşi cale Satanei luasem,

O lumină s-a arătat, un glas a vorbit

Pentru tine. Şi a zis

Că pe mine, adică pe tine, cum ar veni,

Şi pe oricare suflare

De pre pământ,

Iubeşte Domnul cu o dragoste

Dată Lui

De la clădirea lumii

Şi păstrată tot de atunci

Nouă şi vouă.