Tristeţe tomnatică

 

E rece la vale, e rece la deal,

Noiembrie muşcă din soare,

Să scap, voi face din poeme un şeal

Chiar dacă şi scrisul adesea mă doare.

 

Dar nu curge sudoare, nici sânge

Nu se vede printre lunge vocale

E o minciună că inima plânge

Nu ştie oaia că mielu-i  în oale.

 

Şi nici copilul nu ştie cât doare

Inima mamei când se-apropie seara:

Nici nu se simte, o mică strânsore

Cam ca un peşte luat de vultur în ghiare.

 

De ce-ai şti, Creola, că frigul e bici,

Sunt serv şi sunt rege, stăpân peste ură,

Când vor să mă muşte, ca-nţeleptul arici

Devin cerc perfect, fără ochi, fără gură.

 

Mă-nchid în mine cu şapte lăcate

Gem ca bătrânii rămaşi fără fii

Nu are rost să mai număr păcate

Oricum piesa e sau mori sau învii.